Gânduri coneXe

Dacă acum abandonezi, o să-mi lipseşti, din această poveste, tu eşti un personaj refuzat. Îndepărtarea de tine însuţi te aruncă în mocirla oamenilor străzii. Oameni cu pretenţii de la viaţă, oameni care nu ştiu ce vor şi ce le lipseşte, oameni cu familii care în fiecare zi se roagă pentru ei, şi care îşi păstrează prietenii doar pentru necesităţile lor, cu o viaţă lipsită şi totuşi interesantă, până în momentul când jocul se va sfirşi, iar atunci îţi vei da seama privindu-ţi faţa, şi paşii. Şi totusi în această viaţă, ţi-a lipsit ceva, îţi privesti mâinile şi îţi dai seama că ţi-a lipsit contactul cu viaţa, vorbeşti cu Dumnezeu, şi îl întrebi ce plan a avut cu tine, nu eşti sigur că ai înţeles viaţa, dar ţi-a lipsit ceva, ceva ce nu înţelegi, ceva ce nu ai simţit, nu ai simţit viaţa curgându-ţi prin vene, nu ai fost îndrăgostit total, te sperie fiecare zi, şi simţi cum teama te cuprinde, moartea se apropie. Îţi spui că vrei să simţi că trăieşti, agăţându-te de dragoste, pentru a umple golul din sufletul tău.

Eu, într-o zi de vis, prin decembrie, o zi în care găseşti tot ceea ce îţi poţi dori de la viaţă, am început să colind oraşul în care eram prizonier de când mă născusem. Atunci am privit pentru prima dată cerul sub fulgii de nea iar un înger a coborât din cer şi mi-a deschis ochii. Din acel moment am început să văd oameni morţi pe strada, oameni care deşi trăiesc, merg la cinema, prin localuri, sunt morţi. Dar ei nu îşi dau seama de acest lucru, ei se bazează pe intuiţiei şi continuă să meargă în continuare, fără un motiv anume. Îi văd sunt din ce în ce mai mulţi, au uitat cu desăvârşire pentru ce trăiesc, sunt morţi, dar ei nu ştiu acest lucru, şi continuă să-şi trăiască moartea ca într-un vis de o noapte…

Nu vreau decât să înţelegi că am stat şi eu în acel oraş în care puteai fi cineva sau un nimeni, un frumos sau un urât, locul unde oamenii nu se pot exprima pe ei înşişi, de aceea am avut nevoie de altcineva, şi am renuntat la asa-zişii prieteni de nicăieri… Doar eu te pot ajuta să trăieşti, urmează-mă, am un mesaj pentru tine.

Te-ai săturat de minciunile din jurul tău, simte că universul este făcut pentru tine, iar neliniştile tale din acest moment nu mai există. Priveşte în sufletul tău cu ochii minţii, cunoaşte-te pe tine. O să începem o poveste în care nu ai crezut, o aventură din viată care te va apropia de absolut…

- Ai confundat vreodată visul cu realitatea?

- Sau ai furat ceva chiar dacă aveai bani?

- Ai făcut vreodată vreo nebunie?

- Ti s-a părut vreodată că trenul se mişcă chiar dacă era oprit?

- Poate că era o nebunie.

- Poate că era în anii 2000.

- Sau poate duceam o viaţă confuză.

Viaţa este o enigmă, un puzzle, o luptă confuză între bine şi rău, bun şi malefic, adevăr şi minciună, înnebuneşti încercând să o înţelegi.
- Sari
- E bine.
- E prea bine.
- E timpul să petrecem, nu?
- Eu sunt partenerul tău.
- Ai fost terminat.
- Acum avem tot timpul să ne “jucăm”.
- Nu e ziua ta norocoasă. Dă-mi drumul să zbor.
- Haide. Haide, dă-mi drumul. Credeai că asta mă va opri? Bea ceva, frumosule…
- Ştii care este cel mai înspăimântător lucru?
- Să nu-ţi cunoşti locul pe lumea asta … să nu ştii de ce eşti aici.
- Este un sentiment îngrozitor.
- Ce-ai făcut?

Aproape pierdusem speranţa. De atâtea ori m-am întrebat. I-am omorât pe toţi.

Dar te-am găsit pe tine. Atâtea sacrificii… doar ca să te găsesc pe tine. Doamne Dumnezeule! Acum că stim cine eşti tu… Ştiu şi cine sunt eu. Nu sunt o greşeală. Totul are un sens. Într-o poveste ştii cum poţi afla cine va fi personajul negativ?

Este exact opusul eroului. Şi, de cele mai multe ori sunt prieteni, ca noi doi. Şi amândoi vom înţelege viaţa cum e ea. Trebuia să ştiu de atunci.

Ştii de ce, OMULE? Din cauza creaturilor ciudate pe care le întâlnim la tot pasul. Oameni pe care oraşul i-a nenorocit. Oricât te-ai chinui, soarele nu răsare din blocul de vizavi!

Nu poţi să renunţi, priveşte în tine, eşti mult prea puternic! Era o vreme când visam în fiecare seara că voi afla undeva, ceva, care mă va face fericit şi mă va ridica spre viaţa adevărată oamenii îţi vorbesc despre singurătate, că nu e ceva bună, dar tu ştii: asta multe fete şi băieţi sunt singuri.

Acum că şti ce te asteaptă eşti pregătit să înduri tot ce e mai greu în viaţă şi să priveşti spre paradis. Dar dacă stai degeaba şi leneveşti în continuare, vei fi la fel ca un porc într-un abator: trăieşti fără nici o grijă dar nu ştii ce soarta tristă ţi se pregăteşte. Trebuie să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă. Din perspectiva pe care o doreşti şi care ţi se potriveşte. Exprimă-ţi viaţa, trebuie să ai ceva de spus, interacţionează cu ceilalţi.

Îţi spui mereu că o maşină îţi doreşti, că fără bani nu ai putea să trăieşti. Te-ai schimbat … nu te mai recunosc … da ai uitat de mine, EU omul din tine, omul care dispare atunci când soarele răsare, te trezeşti plin de gânduri, cu singura alinare CĂ MAI POŢI TRĂI VISÂND! Uneori ai vrea să zbori, nu mai poţi să stai de dor ai vrea sa urci pâna la cer, să ai puterea să mai crezi că te vei regăsi ascuns printre nori, altă zi în viaţa ta fără tine, altă zi plină de suspine, un chin permanent pentru mine.

- Scuză-mă care e numele tău?
- Mă cunoşti … tu m-ai ales. Amândoi am învăţat să trăim frumos. Am crezut în viaţă şi am păstrat lumina de început în ochii noştri, chiar de lumea nu ne va ierta.
Îţi promit că întotdeauna te voi ajuta. Promit că nu te voi uita şi dacă nu ai sa fi cu mine, vei exista în viaţa mea, şi am să mă rog să-ţi fie bine.

Peste ani ne vom revedea, ca doi necunoscuţi, ne vom regăsi şi ne vom vorbi, şi amândoi vom înţelege viaţa cum e ea.