Gânduri coneXe

Da ştiu. În ultima vreme am fost omniabsent din tot ce înseamnă viaţă. Viaţă socială, viaţă şcolară, chiar şi viaţă personală. Da, viaţă personală. Am lipsit din ea cu desăvârşire. Parcă trăiesc într-o oglindă sferică. Totul este circular si totul este periodic. Nu găsesc un punct de pornire şi nici unul de final. Mă învârt fără să ştiu ce caut. Şi cel mai nasol, nu văd nimic din ceea ce se petrece în exterior. Mă văd doar pe mine căutând…

oare ce vrea să însemne asta?

ce se întâmplă?

Ştiu. Ştiu că până acum ar fi trebuit să uit de dragostea ce i-am purtat-o. Cum? cum dacă incă i-o port? Îmi aduc aminte de cuvintele unei bune prietene: “nu poţi spune unei persoane te iubesc şi mai apoi (…) te urăsc pentru că, fie ai minţit-o prima oară fie ai făcut-o a doua oară”.  Într-un fel are  dreptate. Eu mi-am dat seama mai demult. Dar am spus că în cazul ăsta timpul le şterge pe toate. Şi îmi va şterge uriaşa rană provocată de trecerea ei prin viaţa mea. Uite că nu a fost să fie. aşa. A trecut destul timp şi sufletul meu gol încă aşteaptă să fie completat.

nu pot, nu ştiu dacă voi putea vreodată…

frânturi de gânduri

Oare unde? La întrebarea asta trebuia să îmi răspundă un “străin”? De ce? Pentru că eu am avut încredere în “prietenii” ăia de demult pe care i-am ajutat mereu. Şi cu ce m-am ales în schimbul acestui ajutor acordat? Cu spatele întors, cu lipsă de încredere. Acum îmi dau seama cât de perverşi pot fi cei care îţi zâmbesc când îţi spun “am nevoie de un mic ajutor…”. Un citat pe undeva zicea cam aşa: “ca să îţi faci un prieten uneori trebuie să închizi un ochi, iar ca să îl păstrezi uneori tre’ să îi închizi pe amândoi”. Asta am făcut şi am ajuns ca un “străin” (îl pun în ghilimele pentru că mi-a dovedit că merită mai multă atenţie decât cei pe care i-am considerat prieteni) să mă trezească, şi să îmi spună să nu mai fiu aşa altruist pentru că eu am de pierdut. Şi la o adică are dreptate. Cu toţii căutăm să câştigăm câte ceva şi nu mă refer aici la câştiguri materiale ci la acele clipe petrecute cu persoanele cărora le-am acordat atenţia noastră deşi poate aveam şi alte lucruri importante de făcut. Am ajuns la concluzia că atenţia mea, şi sfaturile mele, şi tot ce am eu mai bun le voi ţine pentru mine şi le voi da curs doar atunci când nu voi avea de ales. Pentru că da, tocilarii nu ştiu decât să reţină date, să vorbească mult şi în cuvinte neînţelese (na, cultura asta nu e accesibilă oricui). Şi uneori să îi enerveze pe cei din jur.

mulţumesc, voinice!